OMS, avertizează: Balcanii, zona roșie a Europei!

Noul coronavirus se răspândește cu repeziciune în țările balcanice, tendinţe „îngrijorătoare” ale infecţiilor cu noul virus se manifestă în sudul Europei şi în regiunea Balcanilor.

Potrivit directorului Programului pentru Situaţii de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Michael Ryan este nevoie de „vigilenţă susţinută”, referindu-se la situația din estul Europei. 

„Deşi în mod clar în vestul Europei boala este ţinută sub control, avem încă unele tendinţe îngrijorătoare, în sudul Europei şi în Balcani, astfel încât nu am ieşit încă la lumină în mediul european”, a declarat Ryan pentru postul de radio iralndez Newstalk, citat de Reuters, preluat de Agerpres.

„Evident, Americile reprezintă în continuare în mod clar punctul fierbinte, America de Nord, Centrală şi de Sud, dar boala începe să accelereze în Africa”, a adăugat Ryan.

Slovenia și Slovacia sunt singurele țări din Balcani în care epidemia pare ținută sub control. Cele două state sunt incluse în grupa celor care „câștigă lupta” cu noul coronavirus, după cum o demonstrează și graficele realizate de coaliția internațională EndCoronvirus.org, pe baza datelor COVID analizate. 

De la o zi la alta, Serbia, dar și România și Bulgaria devin zonele roșii din Balcani. În România și Bosnia crește accelerat curba de infectare, iar în Serbia există riscul unei catastrofe, titrează presa italiană în aceste zile, scrie realitatea.net 

Serbia este printre cele mai afectate țări din Balcani, depășind deja 22 de mii de îmbolnăviri, mai exact 22.031, dintre care 426 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Bilanțul deceselor a ajuns, miercuri, la 499. 

Marţi, numărul pacienților internați la ATI a ajuns la 198 – în timp ce în urmă cu o lună erau doar 19, iar cel al persoanelor decedate a ajuns la 491, de la 260, la 21 iunie. Numere care descriu o realitate „catastrofală”, aşa cum au raportat ieri peste 350 de medici sârbi, într-o scrisoare deschisă trimisă executivului, notează „La Stampa”, citat de HotNews.ro.

Numărul infectărilor a început să crească în urmă cu o lună, după ziua alegerilor parlamentare. Serbia s-a confruntat în ultimele săptămâni și cu proteste ample și violente anti-prezidențiale.

Și în Kosovo, desprins din 2008 de Serbia, epidemia are un trend ascendent. În ultimele săptămâni s-a observat o accelerare a îmbolnăvirilor. Până miercuri, numărul total al infectărilor a crescut la 6.286 de cazuri și 150 de morți. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 409 noi îmbolnăviri de COVID și 11 decese.

În România, situația a explodat miercuri: 1.030 de noi cazuri și 27 de decese în ultimele 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate, de la începutul pandemiei, a ajuns la 40.163, dintre care 2.101 au decedat. În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 a ajuns la 5.179, dintre care 293 erau în secțiile de Terapie intensivă.

Țara noastră nu a părăsit zona de risc pandemic nici la aproape șase luni de la izbucnirea epidemiei COVID-19, fiind încă „în zona roșie”, adică „mai are de luptat cu noul coronavirus”, potrivit graficului realizat în urma datelor analizate de coaliția internațională EndCoronavirus.org.

Despre România, presa italiană scria, luni, că riscă să devină „Brazilia Europei” din cauza numărului mare de cazuri anunțate în ultimele zile, recordul absolut de până acum – de 1.030 de cazuri, fiind anunțat miercuri.

Tot miercuri au fost luate și primele măsuri de limitare a răspândirii epidemiei de coronavirus prin carantinarea a două localități – Gornet și Cartojani.

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat, miercuri, că se instituie carantina zonală în localitatea Cartojani din județul Giurgiu, după ce s-au înregistrat 32 de persoane infectate cu noul coronvirus în aceaastă localitate. A doua localitate carantinată miercuri, după Cartojani, este Gornet , din județul Prahova. Aici s-a instituit o carantină zonală după ce 15 persoane au fost depistate cu noul coronavirus.

În plus, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat tot miercuri o serie de noi măsuri restrictive, printre care posibilitatea ca mai multe localități din județul Argeș, inclusiv Piteștiul, să intre în carantină, de săptămâna viitoare. 12 localităţi sunt monitorizate atent, iar în funcție de evoluţia numărului de îmbolnăviri, lunea viitoare se va decide dacă e cazul carantinării zonale. Primele pe listă sunt Pitești și Mioveni, după care urmează Ştefăneşti, Costeşti, Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti. 

În Bulgaria, numărul infectărilor a depășit 9 mii (9.254), iar bilanțul morților a ajuns la 313. În ultimele 24 de ore au fost raportate 325 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, potrivit datelor corona.help și Worldometers. Bulgaria a fost afectată în ultima perioadă și de  proteste anti-guvernamentale masive – adesea fără distanțare și măști. În ultimele zile, bulgarii au protestat în stradă și au cerut demisia guvernlui Borrisov, acuzat de corupție. 

Autoritățile din Muntenegru au reintrodus, de miercuri, starea de urgență după ce numărul noilor infectări cu SARS-CoV-2 a crescut semnificativ. Pe 2 iunie, țara proclamase sfârşitul epidemiei de COVID-19. Printre restricțiile reintroduse se numără purtarea obligatorie a măştii în spaţiile închise şi în unele spaţii deschise, cu excepția plajelor și a parcurilor. Măsura se adresează adulților și copiilor de peste şapte ani.

Miercuri, în Muntenegru, numărul infectărilor a ajuns la 2.381. Tot până atunci, 35 de oameni  muriseră, ultimii trei chiar marți, 21 iulie, potrivit datelor centralizate de corona.help.

În Bosnia-Herțegovina, numărul infectărilor a urcat la 9.115, dintre care 268 de oameni au murit .

În Albania, a fost raportat un număr total de 4.358 de cazuri de COVID-19 până miercuri, iar dintre acestea, 120 sunt decese. 

Croația este pe o pantă ascendentă din 20 iunie, ajungând, până miercuri, la 4.530 de cazuri de COVID-19, dintre care 108 doar în ultimele 24 de ore. Decesele din cauza COVID-19 au ajuns la 125, potrivit datelor corona.help.

În Macedonia de Nord, până miercuri au fost raportate 9.547 de infectări cu SARS-CoV-2, dintre care 135 în ultimele 24 de ore. Până miercuri muriseră 442 de oameni din cauza COVID-19. În ultima lună, din 20 iunie, în Macedonia, evoluția epidemiei de coronavirus este în „dinți de ferăstrău”, cum o arată și graficul realizat în urma datelor analizate de coaliția EndCoronavirus.org.